






Statiunea Kallithea din Halkidiki Grecia este situata la mijlocul coastei de est a peninsulei Kassandra, la 95 km de orasul Salonic si aproximativ 90 minute de aeroport. Kalithea este o statiune cosmopolita, plina de viata, cu o gama larga de cazare de la apartamente, vile la hoteluri de lux, devenind in scurt timp o destinatie populara printre turistii romani si nu numai. Statiunea Kalithea din Halkidiki este renumita pentru minunata plaja acoperita de un nisip foarte fin si pentru apa din Marea Egee curata si cristalina. Pe plaja statiunii Kalithea gasiti o varietate de oferte tentante pentru practicarea sporturilor acvatice. Kalithea este considerata si cea mai moderna statiune din Halkidiki datorita numeroaselor baruri, cluburi de noapte, cafenele, taverne si restaurante unde va puteti delecta cu fructe de mare si nu in ultimul rand cu preparate traditionale.
Viata de noapte este foarte activa si cu siguranta, turistii au posibilitatea sa petreaca clipe de neuitat. In Kalithea exista o banca, 2 bancomate si 2 biserici. Pentru cazuri de urgenta, la 5 km de statiune, inspre centrul peninsulei Kassandra, exista un Centru de Sanatate. Din Kalithea se organizeaza excursii la cele mai importante obiective turistice aflate in zona. Din punct de vedere arheologic in apropiere puteti vizita altarul lui Amon Zeus ce dateaza din secolul 5 i.Hr, sanctuarul lui Dionysos si Nimfele.